El sare într-un buncăr, aparent pentru a avea o vedere mai bună peste buză, dar de fapt pentru a-și îmbunătăți minciuna în nisip. Iar când mingea lui este pierdută în adâncul rough, își mituiește caddy-ul pentru a lăsa un altul într-o poziție mai bună. Fleming cunoștea bine golful și, deși scria acum 60 de ani, când jucătorii scoteau o lingură sau un ciocan din geantă, mai degrabă decât un lemn de fairway sau un fier cu nouă, nu există nimic învechit despre răzbunarea plănuită inteligent a lui Bond.
În filmul din 1964, Goldfinger este interpretat de Gert Fröbe, un actor german cu corp larg care – pe lângă faptul că a primit cea mai bună replică în orice film Bond („Nu, domnule Bond, mă aștept să muriți!” ) – transmite o combinație familiară de drepturi vaste și paranoia răzbunătoare.Vizionandu-l aseară, în plină citire a unei cărți numită Commander in Cheat: How Golf Explains Trump, a fost posibil să ne imaginăm că vizionările repetate ale filmului la o vârstă impresionabilă i-au inspirat abordarea vieții, precum și a golfului. Dacă golful îl explică pe Trump, atunci și Goldfinger. Facebook Twitter Pinterest Goldfinger și James Bond fac schimb de cuvinte pe link-uri. Fotografie: Danjaq/Eon/Ua/Kobal/REX/Shutterstock
Autorul noii cărți este Rick Reilly, un fost editorialist Sports Illustrated, celebrat pe bună dreptate pentru inteligența sa. L-a întâlnit pentru prima dată pe Trump în urmă cu 30 de ani, în zilele în care tânărului dezvoltator ambițios îi plăcea să fie fotografiat cu celebrități la Studio 54. Reilly scria o carte despre caddying pentru oameni celebri, iar Trump a acceptat cu ușurință invitația de a fi unul dintre subiecții săi.După cum a funcționat, Reilly a ajuns să nu poarte geanta lui Trump, ci să joace împotriva lui. Abordarea curioasă a oponentului său cu privire la reguli l-a făcut să se intereseze de comportamentul lui Trump, iar cartea sa este o adevărată enciclopedie a minciunilor îmbunătățite, jetoane fantomă, mingi găsite în mod misterios în puncte de aterizare improbabile și alte infracțiuni grave, dar nepenalizate, împotriva eticii jocului.Spune-le că un înălțime de 58 de etaje are 68 de etaje (fără nimic între al 20-lea, unde se termină nivelurile de afaceri și ceea ce vei numi al 30-lea, unde încep apartamentele). Spune-le că o coloană de imigranți economici care se îndreaptă spre granița SUA conține teroriști și traficanți de droguri.
Și el are o poveste care rezumă întregul fenomen. Prima dată când au jucat o rundă împreună, Trump l-a prezentat pe Reilly mai multor cunoștințe. Numai că nu a fost prezentat ca editorialist pentru Sports Illustrated. A fost „președintele Sports Illustrated” sau „editorul Sports Illustrated”. În cele din urmă, Reilly l-a întrebat de ce face asta. „Sună mai bine”, a răspuns Trump. Pentru oricine care alcătuiește o listă de lucruri care explică totul, „Sună mai bine” al lui Donald Trump ar trebui să fie destul de aproape de top.Ghid rapid Urmărește sportul Guardian pe rețelele sociale Afișează Ascunde
Dependența publică de golf a președintelui reprezintă tot ceea ce face ca un joc foarte bun să fie ușor să nu-i placă, în timp ce coincide cu o scădere îngrijorătoare a popularității sale. Dar apoi, duminică, a venit o minune. Pentru oricine a urmărit runda finală a Masters, va fi imposibil să uite fața de concentrare neîntreruptă pe care Tiger Woods a adus-o în spatele nouă. Acolo unde aceasta obișnuia să fie o mască, acum era aspectul unui bărbat care întrezărise răscumpărarea și nu avea de gând să lase nimic, mai ales propriul său ego, să-i strice șansa de a o înțelege. La nivel individual, a fost extrem de emoționant. Patru bogey din rundă și-au păstrat realizările la scară umană, acceptarea lui a fost umilă, iar sărbătoarea lui părea o eliberare autentică de emoție.Pentru jocul în ansamblu, a fost o explozie de lichid de curățare care a îndepărtat tot felul de pete. Și dacă cineva scrie o carte de golf mai bună anul acesta decât Comandantul lui Rick Reilly în Cheat, probabil că se va intitula Cum Tiger a salvat golful de la Trump.
